Politică

Date economice grăitoare, nerecepționate de politicieni

Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat miercuri datele catastrofale ale evoluţiei economice în primul trimestru al anului.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut (PIB) arată  că acesta s-a redus cu 1,5%” faţă de acelaşi trimestru din anul 2025 și cu 0,2%, comparativ cu trimestrul anterior.

Având în vedere că și în trimestrul patru din 2025 a fost scădere, înseamnă că România e în recesiune tehnică.

E important de menționat, că în bugetul de stat adoptat în martie 2026, Guvernul prognoza creșterea economiei cu 1%.

Liderii partidelor politice, comunicatorii, s-au grăbit să prezinte, conform propriilor  gusturi și interese, cauzele acestui rezultat slab.

După umila mea părere, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a stat ca pe ace, așteptând publicarea datelor oficiale, de alt fel previzibile, care confirmau atât efectele dezastruoase ale măsurilor de austeritate, botezate reforme, cât și justețea inițierii moțiunii de cenzură.

Având în vedere că populația pe propria piele resimte inflația de 10,7%, mai mare și decât în Ucraina, au axat atacul împotriva guvernului Bolojan pe această temă.

Tandemul PNL-USR nu neagă cifra, dar consideră că guvernul precedent, din care făceau parte și liberalii, este vinovat, deoarece inflația a fost generată de uriașul deficit creat în urma pomenilor electorale.

Hunor Kelemen, care încearcă să pară imparțial, susține că inflația a fost generată în primul rând de războiul din Orientul Mijlociu, iar fără factori externi în prezent ar fi de 6-7% în România.

Euro-deputatul AUR, Gheorghe Piperea, consideră că la elaborarea bugetului pe 2026 ”s-a mințit copios pentru a da asigurări pe hârtie că se pot susține și donațiile secrete în favoarea regimului mafiot kievean, și contractul cu dedicație cu Rheinmetall, și cheltuielile militare de 5% din PIB anual”.

Liderii politici se feresc ca dracul de tămâie să dea față cu principala problemă, respectiv să propună la palatul Cotroceni un premier și o coaliție de încredere, cu un program de relansare economică suportabil pentru populație, care într-un an-doi să scoată țara din recesiune.

Acum președintele Nicușor Dan urmează la mutare. Strâns de timp și urgentat de opinia publică, nu este într-o situație ușoară.

Până acum putea să spere că publicarea datelor economice previzibil slabe va determina pe liberali, sau măcar o parte dintre ei, să accepte refacerea coaliției guvernamentale cu un alt premier liberal. (Eventual și fără ”ghimpele USR”).

Ca ultimă soluție ar fi, deși motivarea împotrivirii a lui Hunor Kelemen este de neînțeles, deoarece pentru UDMR ar fi o rezolvare liniștitoare, desemnarea unui premier tehnocrat cu profil economic, persoană cunoscută și neafiliată politic, care cu sprijinul pe față al președintelui la împărțirea fotoliilor ministeriale, să formeze guvernul.

Tragerea de timp nu priește economiei țării, deoarece se adeverește valabilitatea înțelepciunii populare: ”boală lungă, moarte sigură”.

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...