Politică

Tactica ofsaidului în politică

După patru luni de ezitări, șeful statului, Nicușor Dan, văzând lipsa egoistă de compromis a partidelor, a prins elita politică în ofsaid prin desemnarea lui Siegfried Mureșan.

Esența acestei expresii nu constă într-un atac direct, frontal, ci într-o manevră de creare a contextului, care folosește elanul și mișcarea proprie a partidelor pentru ca acestea să cadă singure în capcană. În același timp, se obține neutralizarea deliberată, blocajul politic sau decredibilizarea potențialului rival, Ilie Bolojan.
Conturând posibilele rezultate, reiese că:

  • În cazul în care Mureșan își depune mandatul sau nu întrunește majoritatea în Parlament, trioul PNL-USR-UDMR va trebui să își recunoască incapacitatea de a guverna, iar șeful statului va putea face o nouă desemnare.
  • Dacă va fi totuși votat cu ajutorul unor dizidenți AUR, iar PSD va fi prezent dar nu va vota, UDMR, conform retoricii sale de până acum, nu va putea participa la coaliția de guvernare.
  • În cazul primei variante, Nicușor va desemna din nou, de data aceasta pe candidatul PSD, Sorin Grindeanu. Dacă acesta nu va întruni majoritatea în Parlament, se poate ajunge la alegeri anticipate, ceea ce nu anunță nimic bun pentru UDMR.
  • Dacă PSD va fi votat tot cu ajutorul dizidenților AUR, UDMR, conform promisiunii sale, nu va participa la guvernare, prin urmare va rămâne în opoziție alături de majoritatea AUR.
  • Dacă se va forma o coaliție de guvernare în baza unui acord PSD-AUR, UDMR va fi învinovățit pentru că nu a votat guvernul Veștea, punându-i astfel pe social-democrați într-o situație de criză, obligați să acționeze în interesul țării.
  • Singura speranță pentru UDMR este ca, de teama alegerilor anticipate, o parte sau totalitatea PNL-USR să fie dispusă să susțină un guvern minoritar PSD, în care UDMR ar putea primi eventual un rol, dacă adoptă din timp o poziție în acest sens.
  • Oricare dintre variantele de mai sus se va produce, aceasta va fi fatală pentru Ilie Bolojan, deoarece, ca simplu senator, mai devreme sau mai târziu îi va fi contestată însăși președinția partidului, având în vedere că încăpățânarea sa a provocat situația actuală.

Nicușor Dan a calculat foarte bine aceste mutări ca la șah.

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...