Vizita șefului statului român, Klaus Iohannis, nu a avut un ecou substanțial nici în mass-media din România, nici în cea din Ungaria.
Nu a fost altceva, decât ”o excursie cu caracter diplomatic”, cum o caracteriza Cornel Nistorescu în Cotidianul. La fel și vizita de anul trecut la București a președintelui Ungariei, Katalin Novák, la invitația lui Klaus Iohannis.
Scopul celei din urmă vizite a fost pe de o parte, să prevină acele voci care reclamau că oficialitățile ungare fac dese vizite în Transilvania fără a lua contact cu oficialii români, pe de altă parte, deoarece Viktor Orbán și-a dat seama de utilitatea dublului limbaj și în politica externă, și a trimis să-l reprezinte o persoană mai simpatică, cu față europeană.
La vremea respectivă corifeii FIDESZ și analiștii politici nu au considerat vizita la București o ocazie irosită pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale.
Singurul motiv pragmatic al vizitei lui Iohannis la Budapesta a fost cultivarea relației aparente de bună vecinătate, având în vedere faptul că în anul următor Ungaria va prelua președinția Consiliului UE, când probabil se va discuta aderarea României la spațiul Schengen.
La două zile după vizită am citit cu ”oarecare surprindere” în cotidianul on-line Krónika interviul cu Zsolt Pászkán, analistul Institutului Ungar de Externe, care considera o ocazie irosită de conducerea bucureșteană pentru îmbunătățirea relațiilor româno-maghiare.
Expresia ”oarecare surprindere” se referă la faptul, că m-am obișnuit cu practica propagandei FIDESZ de amestecarea jumătăților de adevăr cu ignorarea realității, dar de la un analist de politică externă mă așteptam la obiectivitate, la evitarea unei prezentări unilaterale.
Nu intenționez să comentez toate afirmațiile din interviu, în multe aprecieri are dreptate, car conform proverbului, nu cade să vorbești de funie în casa spânzuratului.
În legătură cu finanțarea externă a fundațiilor e oarecum nepotrivit să acuzi România de dublă măsură, atâta timp cât Ungaria a pierdut cele 216,4 milioane de euro ale Mecanismului Financiar Norvegian, deoarece nu a acceptat ca banii să fie gestionați de câștigătorul cel mai profesionist al selecției, organizat pe baza sistemului de criterii acceptat de donator, fără implicarea guvernului.
Un analist de politică externă nu trebuie neapărat să se priceapă la comerț extern, dar dacă vehiculează cifre, acestea să fie exacte și la zi.
În interviu Pászkán vorbește de 150 milioane de euro, care de fapt sunt 153.7 milioane. Probabil nici ministrul de externe Péter Szijjártó nu e mulțumit că succesul invocat de el de 12 miliarde de euro este devalorizat de analist la 12 miliarde de dolari.
De fapt relațiile bilaterale dintre două țări, cum arată și denumirea, depind de ambele părți. Întâlnirile la cel mai înalt nivel sunt pregătite de specialiști din ambele ministere de externe, tematica se precizează cu mult timp înainte, la fel eventualele documente care urmează să fie semnate și data vizitei.
Un analist de politică externă care studiază politica internă și externă a României ar trebui să știe că în România politica externă e prerogativa președintelui statului, iar în Ungaria e a premierului.
Aici intră în scenă Viktor Orbán, motivul conceperii interviului destinat cititorilor maghiari din România, cei care urmăresc Krónika On-line.
E justificată întrebarea, dacă de la început existau mari așteptări în legătură cu vizita lui Iohannis, de ce s-a programat fix la aceea dată vizita lui Orbán în Georgia?
La consfătuirile UE din 5-6 octombrie din Spania, la care au participat amândoi și au stat la aceeași masă (conform fotografiei de pe site-ul Administrației Prezidențiale), Orbán de ce nu a amintit de preconizata vizită în Georgia?
Este culmea denaturării și a creării atmosferei anti ucrainene motivația, că pentru a acoperii ”frica lui Zelenski și a conducătorilor politici români” în perspectiva protestului în Parlament al lui Diana Șoșoacă și a celor din AUR, trebuia inventată ”fuga închipuită” a lui Viktor Orbán.
Absența lui Viktor Orbán e fapt împlinit, așa a vrut să preîntâmpine o eventuală declarație comună de condamnare a invaziei rusești.
Explicațiile jenante ulterioare puteau fi evitate printr-un comunicat scurt al Președinției Ungare sau al Guvernului, dacă se putea dovedi irefutabil cronologia fixării datelor celor două vizite.
Acest lucru nu s-a întâmplat, a rămas această argumentare stânjenitoare destinat maghiarilor din România.
Lakatos P.
