Politică

Serviabilul Viktor Orbán

Mulți au ignorat renumitul îndemn al lui Viktor Orbán: ”…nu urmăriți ceea ce spun, la un singur lucru să fiți atenți, la ceea ce fac.”

Toată lumea, în funcție de afinitățile politice, au analizat, au interpretat și pe față și pe dos discursul ținut la Tușnad.

Eu am urmat îndemnul primului ministru și am fost atent la ceea ce a făcut.

A sprijinit atât Guvernul României, cât și opoziția. A oferit posibilitatea parlamentarilor din coaliția guvernamentală să pozeze în vajnici apărători ai valorilor Uniunii Europene, lăsând la o parte seceta, inflația galopantă, compensarea prețurilor purtătorilor de energie.

L-a ajutat și pe László Tőkés, pe care naționaliștii români aproape că l-au uitat, să iasă în evidență. Pentru opoziția din România, în perioada acalmiei politice   de vară, a fost binevenită o oportunitate pentru o manifestare naționalistă.

Pentru Vladimir Vladimirovici Putin reprezintă un sprijin uriaș dacă premierul unei țări din UE redă consensual retorica sa războinică.

Viktor Orbán ajută Comisia Europeană să economisească, sau într-o situație dată, să utilizeze în alte scopuri fondurile financiare destinate inițial Ungariei.

Și pentru opoziția vlăguită din Ungaria prinde bine sprijinul primit, astfel se poate manifesta din nou pe plan național și european. Coaliția Democratică exploatând incorectitudinea comunicatului FIDESZ, a trimis tuturor europarlamentarilor alegațiile lui Viktor Orbán privind ”puritatea rasială”, rostite la Tușnad, dar care inițial nu figurau în traducerea în limba engleză.

După atât sprijin nesolicitat acordat, personalul din sănătate și din educație nu se poate aștepta să fie ajutat. Deși în campania electorală din acest an li s-a promis majorare salarială, ei pot spera că în campania electorală din 2024 li se va mai promite încă odată.

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...