Mai mulți reprezentanți proeminenți ai mass-mediei ungare au salutat posibilitatea care prinde contur, ca în urma alegerilor locale, actualul Consiliu General bipolar din Budapesta (coaliție guvernamentală-opoziție), să fie format din trei sau patru grupuri politice.
Ei argumentează, că astfel deciziile vor fi luate în urma unor dezbateri intense, urmărite, controlate și criticate de cei care au votat împotrivă. Măcar presa va avea despre ce relata.
Mulți își pot aminti, că și pe vremea ce preceda actuala corupție guvernamentală generalizată, condusă de la vârf, existau dubioase înțelegeri economice transpartinice.
Despre acestea a relatat presa vremii, însă puține cazuri au fost anchetate și mai puține au ajuns în fața instanțelor.
Nu se spune nimic despre faptul în care un consilier local după obținerea mandatului poate trece la alt partid fără nici o sancțiune. (În România în caz similar își pierde mandatul).
Coaliția guvernamentală are toate mijloacele cu care să ademenească noi consilieri locali proaspăt recrutați, fără convingeri ideologice, argumentând cu avantajele proiectelor finanțate din fonduri guvernamentale. De avantajele personale fluturate în fața lor să nici nu vorbim.
Pentru guvernanți e lucru secundar principiul conform căruia primordial la luarea deciziilor ar trebui să fie interesele locuitorilor Budapestei. Există șanse ca FIDESZ să preia din nou conducerea capitalei.
Având în vedere cele prezentate, nu este exclus ca să ajungă Consiliul General din Budapesta în situația omologului din București.
În urma alegerilor locale din 2020, primarul general independent al Bucureștiului, sprijinit de coaliția guvernamentală, a avut un sprijin consistent în Consiliul General format din 55 de consilieri, care reprezentau patru partide.
La un an după, s-a destrămat coaliția guvernamentală. În noua situație sau redesenat liniile de forță în Consiliul General și de multe ori s-a ajuns în impas decizional.
Pregătindu-se de următoarele alegeri, fiecare partid a încercat să forțeze înfăptuirea propriilor proiecte. Astfel au rămas nerezolvate o serie de probleme majore, privind încălzirea centrală, transportul public, introducerea unui sistem eficient de parcare, etc.
Așa s-a putut întâmpla, ca bugetul capitalei pe 2024 să fie votat doar la a patra încercare, la 22 martie.
Conform ultimelor sondaje, șansa cea mai mare o are actualul primarul general (43%), susținut de Alianța Dreapta Unită (36,4%). Dacă acest scor va fi confirmat la alegeri, nervii bucureștenilor în continuare vor fi încordați în următorii patru ani.
Nu-i sigur că actualul model din București e izbăvitor pentru Budapesta.
Lakatos P.