Intervenția guvernamentală insuficient gândită în economie, care nu ține cont de efectele pe termen mediu, reprezintă o sursă de pericol.
Laureatul premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz susține: ”deciziile guvernamentale orientate pentru eliminarea erorilor pieții, nasc alte noi probleme”.
Pentru rezolvarea actualei crize economico-financiară complexă se vehiculează o serie de idei, de la plafonarea prețurilor, până la așa zisul ”windfaltax” (impozit aplicat firmelor cu profit neașteptat pe timp de pandemie și război).
Nu există panaceu universal, oricare soluție aplicată în prezenta situație are și efecte secundare nedorite.
Cu toate că țările Uniunii Europene se confruntă cu aceleași provocări, ele practică o politică economică diferită. (Una din definițiile politicii economice: viziunile, deciziile, rezoluțiile statului pentru influențarea economiei, luate în vederea înfăptuirii scopurilor sale politice și sociale)
Oricare guvern, în funcție de situația în care se află, ar trebui să-și stabilească prioritățile, ce e mai important, gestionarea inflației, sprijinirea celor cu venituri mici, independența energetică, dezvoltarea economiei, protecția mediului, etc.
Cele două partide din Guvernul României, PSD și PNL, similar măgarului lui Bulidan, nu reușesc să ajungă la un numitor comun în privința priorităților.
Ca să nu fie acuzați de inactivitate, au redus cu 50 de bani prețul carburanților, fără să plafoneze prețul la pompe. Astfel la următoarea majorare prețul va fi cu cel puțin atât mai mare, dacă nu cu mai mult.
Adevăratele măsuri se lasă așteptate până la 30 Iunie, dacă nu vor să adopte după acea modelul lui Viktor Orbán, pentru care nu au nici puterea necesară, nici fundamentul constituțional.
În schimb Guvernul Ungariei are prioritatea stabilită fără echivoc: înfrângerea totală a opoziției cu ocazia alegerilor locale și europarlamentare.
Prelungirea perioadei de plafonare a prețurilor, suprataxarea profitului, devalorizarea forintului servesc acest scop, declarativ pentru protejarea familiilor. Viktor Orbán știe ce și de ce face, de aceea e admirat în România.
Consecințele negative ale tacticii sale, brusca creștere a inflației, uriașa datorie externă, creșterea ratei împrumuturilor vor fi perceptibile și evidente ulterior.
Degeaba are și va avea dreptate Stiglitz. Ulterior Orbán își va motiva programul prin uriașa împuternicire primită de la cetățeni cu ocazia alegerilor din aprilie și va da vina pe Bruxelles pentru neprimirea la timp a fondurilor promise, pe războiul prelungit, pe Șoroș, pe Gyurcsány, etc.
Lakatos P.
