Așa cum decreta Shakespeare că „toată lumea e o scenă…”, metafora se aplică mănușă actualei scene politice din România și protagoniștilor săi. Ca într-o veritabilă dramă regală englezească, resortul intim al conflictului este dat de lupta viscerală pentru acapararea, conservarea sau pierderea puterii, acolo unde ambițiile personale izbesc frontal interesul național.
După ce Ilie Bolojan s-a prăbușit politic sub povara unor măsuri de austeritate hazardate, pe alocuri lipsite de profesionalism, menite să reducă deficitul bugetar – măsuri care au lovit chirurgical în buzunarele celor cu venituri mici –, frâiele guvernării au fost preluate parțial de PSD. Spunem doar parțial, întrucât premierul tehnocrat Luca Niculescu rămâne o prelungire a șefului statului, în timp ce inamovibilul ministru de finanțe, Alexandru Nazare, nu are niciun interes politic să își saboteze propriul palmares din cabinetul precedent.
Asistăm la o rocadă politică: PSD este condamnat acum să încerce ceea ce nu i-a reușit lui Bolojan. Fără o plasă de siguranță macroeconomică și cu tolba plină de promisiuni populiste din campanie, social-democrații trebuie să treacă populația prin această iarnă și să schițeze fundamentul unui an 2027 cu perspective mai puțin sumbre.
Primul test de foc este adoptarea bugetului de stat pentru anul viitor. Misiunea se anunță ingrată; în absența unei asumări de răspundere guvernamentală, calendarul va fi împins, cel mai probabil, spre începutul anului viitor. Ecuația este complicată: fără infuzii majore de capital și investiții atrase, relansarea economică nu poate fi susținută decât prin creditare externă sau prin strângerea șurubului fiscal (majorări de taxe și impozite). Ambele variante sunt toxice politic: prima adâncește deficitul țintă și datoria publică, iar cea de-a doua golește de conținut însuși pretextul debarcării lui Bolojan.
Deși ar exista pârghii mai eficiente, acestea blochează PSD-ul în coridorul legislativ, partidul neavând oxigenul unei majorități parlamentare pentru a trece modificări de legi în regim de urgență.
Din băncile opoziției, binomul PNL-USR a îmbrăcat rapid mantia stângii, devenind subit sensibil la problemele sociale. Opoziția joacă acum la indigo vechea strategie a PSD-ului: cere indexarea pensiilor și a salariului minim cu inflația, decretând în același timp un embargou total asupra oricărei noi taxe.
Cu ochii pe scrutinul din 2028, Bolojan joacă cartea fugii înainte. Ca primă mutare pe eșichier, acesta a declanșat procedurile pentru o fuziune prin absorbție cu partidul Forța Dreptei, controlat de Ludovic Orban.
Pregătindu-se pentru scrutinul din 2028, Bolojan joacă cartea fugii înainte. Ca primă mutare pe eșichier, acesta a declanșat procedurile pentru o fuziune prin absorbție cu partidul Forța Dreptei, controlat de Ludovic Orban, în timp ce, în paralel, își țese cu migală alianța cu USR.
Pe plan intern, ghidat de o duplicitate deja notorie și sub lozinca de inspirație orbanistă „o singură tabără, un singur steag”, liderul liberal trece la epurări masive. Acesta își execută fără clipire adversarii din partid, deposedându-i rând pe rând de orice funcție parlamentară sau de conducere în organizații. Deși a preluat frâiele PNL de mai bine de un an, abia acum a catadicsit să deschidă cutia Pandorei în ceea ce privește datoriile colosale ale formațiunii.
Pasivul partidului este de-a dreptul devalizant: PNL datorează aproximativ 20-22 de milioane de euro către diverse entități și bugete de stat, o parte substanțială din această gaură neagră provenind încă din campania electorală din 2020.
Fidel strategiei sale, Bolojan încearcă să arunce întreaga responsabilitate în curtea predecesorilor săi, cu predilecție asupra lui Nicolae Ciucă, cerând în instanță ca foștii lideri să achite nota de plată. Asta în condițiile în care, potrivit datelor publicate de Expert Forum (EFOR), doar în primele șapte luni ale anului 2026, PNL a mai raportat cheltuieli curente de 5,8 milioane de lei strict pentru presă și propagandă.
Va fi de-a dreptul spectaculos de urmărit cum se va finaliza această fuziune cu Ludovic Orban. Acesta din urmă a condus partidul din iunie 2017 până în septembrie 2021, fiind la timonă în fatidicul an electoral 2020, însă este de notorietate publică statutul său de debitor insolvabil.
În tot acest carusel, UDMR – care rata constant titlul de „cel mai de succes actor secundar” – a șovăit lamentabil și a dat cu piciorul oportunității. De această ezitare a profitat din plin AUR, care își adjudecă acum rolul principal în opoziție și maximizează politic fiecare poziție, mai ales când vine vorba de funcțiile parlamentare generos remunerate.
După o lungă perioadă de muțenie, și-a intrat în rolul de regizor politic și șeful statului.
Nicușor Dan a ieșit la rampă extrem de minuțios pregătit, înarmat cu date solide, pentru a-și justifica și blinda toate deciziile strategice de până acum: de la evitarea cu orice preț a alegerilor anticipate, până la desemnarea premierului Luca Niculescu și izolarea chirurgicală a AUR de la masa guvernării.
Președintele a tranșat clar lucrurile, subliniind că actualul executiv nu are altă opțiune decât să respecte cu sfințenie ținta de deficit bugetar agreată. În caz contrar, o capitulare în fața Fondului Monetar Internațional (FMI) ar atrage după sine măsuri de austeritate mult mai dureroase pentru populație.
Cum va reuși însă guvernul această performanță? Execuția pică exclusiv în sarcina Palatului Victoria, președintele ferindu-se să ofere vreo foaie de parcurs.
Lakatos P.
