varza
Gastronomie

Mâncare de varză

Este o mâncare cunoscută, specific ardelenească, dar care nu figurează pe listele de meniu ale restaurantelor. Probabil de aceea, că mulţi o consideră „mâncarea săracului, care se poate găti simplu.

Face parte din mâncărurile mele preferate, apreciată şi de membrii familiei mele precum şi de prietenii, care au avut posibilitatea s-o guste. Ce e drept, eu gătesc pentru mai mult de zece persoane, pentru că la fel ca mâncarea de fasole şi cea de varză este mai gustoasă gătită în cantităţi mari. Încerc totuşi să prezint reţeta calculată pentru şase persoane, sper să vă placă.

Ingrediente:

  • o căpăţână sănătoasă de varză proaspătă de 1,5 – 2 kg
  • costiţă de porc, eventual fleică, de 1,5 – 2 kg
  • 150 gr slănină afumată
  • 2 buc. ceapă de mărime mijlocie
  • 2-3 căţei de usturoi
  • 2 buc. roşii
  • 300 gr. smântână
  • câte o legătură de mărar, cimbru, tarhon proaspăt sau varianta uscată a acestora
  • oţet din vin, piper, boia, sare, după gust
  • 2-3 linguri de făină

Mod de preparare:

Din varza spălată se scoate cotorul, varza se taie în 8 felii asemănătoare feliilor de tort şi se opăresc cu apă fierbinte uşor sărată. După câteva minute varza se scoate din apă. Carnea se taie în 3-4 bucăţi, după care în apă puţin sărată (se poate utiliza şi Delikat) se fierbe pe jumătate, se scoate şi se taie în bucăţi de mărimea degetului mare. Slănina tăiată în cubuleţe se pune la topit într-o oală mai mare. În untura topită se prăjeşte ceapa tăiată mărunt, după care se scoate de pe foc şi începe stratificarea. Prima dată se pune un rând de varză, urmează un rând de carne. Se condimentează cu piper măcinat, usturoiul tăiat mărunt, o lingură de ardei boia. Se adaugă roşiile decojite tăiate cubuleţe, mărar, cimbru, tarhon tăiaţi mărunt. Dacă mărarul, cimbrul sunt uscaţi, se pun sub formă de legături, ca în final să poate fi scoşi uşor. Se pune un nou strat de varză şi aşa mai departe până ce toate componentele ajung în oală. Se adaugă zeama în care a fiert carnea (eventual se adaugă apă până acoperă conţinutul din oală) şi se fierbe la foc mic cu capacul pus. Când e aproape gata, se adaugă după gust sare şi oţet, după care se adaugă smântâna frecată cu 2-3 linguri de făină. După ce odată dă în clocot se poate servi această mâncare gustoasă.                            

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...