Politică

Lideri politici frână la căruță

Liderii politici pro-europeni cu toții sunt de acord cu diagnosticul că economia României e în criză, datoria guvernamentală crește de la lună la lună, a depășit 56,3 % din PIB, dar propun soluții diferite.

Unii, pe modelul reinventării roții, avansează diferite idei, dar ca veritabili frânari la căruța țării, din instinct refuză orice alt tip de soluție, deși urgent ar fi necesare treizeci de miliarde de lei venituri suplimentare.

Economia României suferă concomitent de toate bolile, greșelile posibile și imposibile, la care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, toate cele patru formațiuni politica care au alcătuit coaliția guvernamentală în ultimul ciclu.

Coaliția guvernamentală în formare, până la 20 iunie va trebui să trimită Comisiei Europene un program de măsuri eficiente pentru evitarea declanșării procedurii ce duce la tăierea de fonduri europene de coeziune și din PNRR.

Micșorarea deficitului nu se poate obține exclusiv prin reducerea cheltuielilor, cum propune USR și numai dacă acest lucru nu e suficient, atunci să se treacă la majorarea la taxe și impozite.

Și romanii știau, că timpul costă bani: ”tempus pecunia est”.

Nici UDMR nu poate să susțină până la nesfârșit că nu este de acord nici cu creșterea impozitelor și taxelor, nici cu reducerea investițiilor, deoarece ușor se poate trezi în opoziție, lângă AUR.

Pentru buna funcționare și dezvoltare a economiei românești e nevoie de un mixt de măsuri de câte o treime din fiecare, respectiv reducerea cheltuielilor, înghețarea unor investiții din fonduri bugetare și majorări bine cântărite de taxe și impozite.

Dacă coaliția guvernamentală în formare nu acest lucru comunică, dar volens-nolens ulterior le promovează, va suferi de pierderea credibilității, dând apă la moara partidelor eurosceptice, populiste.

Tragerea de timp, strategia ”cine câștigă timp, câștigă viață”, în actuala situație nu e salvatoare.

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...