La o diferență de câteva zile, câte un ministru din două guverne au avut declarații similare, dar cu urmări diferite.
Pe bună dreptate se poate pune întrebarea, acești băieți au lipsit de la ora de istorie cu tema conferinței de la Ialta (februarie 1945), sau suferă de lipsă de logică?
Să analizăm declarațiile și urmările acestora.
Vasile Dâncu, ministrul Apărării Naționale
Într-un interviu televizat a afirmat că numai negocierile de pace dintre SUA și Federația Rusă pot pune capăt războiului ruso-ucrainean, deoarece clasa politică din Ucraina nu poate să-și asume o ”pierdere injustă de teritorii”.
Nici nu i-a trecut prin cap posibilitatea ca rușii să se retragă de pe teritoriile ocupate.
Declarația a fost ultima picătură care a umplut paharul nemulțumirii lui Klaus Iohannis, care s-a grăbit să-l contrazică, făcând referire la poziția unitară a NATO și UE.
În alte situații pe bună dreptate poate fi acuzat președintele de servilism față de conducătorii organismelor amintite, dar de data aceasta are dreptate.
Fără susținere, Dâncu și-a anunțat demisia, motivând că a devenit imposibilă colaborarea cu președintele Iohannis.
Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior
Conform declarațiilor sale: ”este o iluzie naivă că negocierile dintre Rusia și Ucraina pot pune capăt războiului, pentru o pace durabilă sunt necesare discuții între SUA și Rusia”.
El n-a trebuit să demisioneze, deoarece repetă cu obstinație mantra șefului său.
Să o spunem pe aia dreaptă. O înțelegere americano-rusă, peste capul conducerii ucrainene, n-ar fi tratat de pace, ci un dictat.
Cu alte cuvinte, este o înțelegere internațională fără ascultarea și luarea în considerare a punctelor de vedere ale părții interesate, pe care partea mai puternică o impune celui mai slab.
Istoria cunoaște acest tip de negocieri de pace propuse de Viktor Orbán, din care pot rezulta multe, numai pace durabilă nu.
Lakatos P.
