Numai ulterior, după mulți ani se poate stabili cu adevărat dacă o politică externă dată a fost încununată de succes. În competiția complexă globală a zilelor noastre, decizia de politică externă e de importanță majoră pentru statul respectiv.
La un podcast recent, cu exemple concrete am argumentat faptul, că în secolul XX politica externă românească a fost mai eficientă decât cea maghiară.
Aceasta e părerea și a istoricilor obiectivi, mai ales dacă privim tratatele de pace care au încheiat cele două războaie mondiale, intrarea trupelor sovietice în Budapesta în 1956 și rămânerea în Ungaria până-n 1991, comparativ cu părăsirea de către acestea a teritoriului României în 1958.
Primul deceniu al secolului XXI a marcat succesele politicii externe ungare.
După ce în 1996 Ungaria a fost primită în OECD, iar în 1999 în NATO, în 2004 a devenit membră cu drepturi depline a Uniunii Europene și în 2007 a aderat la Spațiul Schengen, părea că acesta va fi secolul succeselor pentru politica externă ungară.
În această perioadă România numai în 2004 a devenit membră cu drepturi depline a NATO și în 2007 a Uniunii Europene, dar cu toate eforturile depuse încă nu a reușit aderarea la OECD și la Spațiul Schengen.
În pofida promițătorului început de secol, în 2010 al doilea guvern Orbán, în posesia unei majorități parlamentare de două treimi, ceea ce i-a asigurat puteri depline, a conceput o strategie de politică externă tranzacționistă .
În literatura de specialitate aceasta înseamnă, că în speranța unui câștig de moment, conducerea unui stat practică o politică externă care nu ține cont de principiile, normele și uzanța alianței din care face parte.
Acest tip de abordare e explicația faptului, că deși Ungaria este cea mai coruptă țară a UE, cu indexul de percepție al corupției de 42 puncte, conform ultimei statistici anuale, nu a aderat la Parchetul European (EPPO), care are principala misiune de a investiga, urmării penal fraudarea fondurilor europene.
Pe linie de partid situația e similară. Viktor Orbán deși iubește fotbalul, sport de echipă, în politică nu-i capabil să joace mult timp în aceeași formațiune, dacă nu
el e conducătorul.
Partidul FIDESZ care în 1999 a devenit membru cu drepturi depline în Internaționala Liberală, în 2000 a trecut la Partidul Popular European, unde relațiile s-au deteriorat în 2015, când în urma crizei refugiaților, Ungaria a adoptat o poziție contrară celei majoritare din Uniune.
În 2021 dezbaterile privind respectarea de către Ungaria a principiilor statului de drept, a bugetului pe șapte ani al Uniunii și pachetul de sprijin împotriva epidemiei COVID-19, au condus la plecarea din PPE și orientarea FIDESZ-ului spre extrema dreaptă.
În acest timp Comisia Europeană după 16 ani a închis mecanismul de cooperare și verificare referitor la România, introdus în 2007 pentru reforma sistemului judiciar și sprijinirea luptei împotriva corupției.
Cu toate că indexul de percepție al corupției al României nu este mulțumitor, (46 puncte), dar îmbunătățându-se continuu a depășit Ungaria.
În legătură cu evenimentele actuale ale politicii externe, când Viktor Orbán își face o problemă de prestigiu împiedecarea tratativelor de aderare UE-Ucraina, se pot formula mai multe scenarii.
În 2013 era pe punctul de a fi semnat tratatul de începere a discuțiilor cu privire la aderare, dar din vari motive s-a amânat, însă atunci primul ministru ungar nu a avut nici o obiecție, deși atunci Ucraina era și mai nepregătită ca acum, deci argumentația actuală e cusută cu ață albă.
Mai mult, Orbán ajunge într-o situație imposibilă. Clamează lărgirea Uniunii Europene cu țări din Balcanii de Vest, care sunt la fel de nepregătite.
Conform primului scenariu, prin amenințarea cu veto încearcă să obțină eliberarea fondurilor UE, înghețate din cauza nerespectării principiilor statului de drept. Nu iese fum, fără foc spune proverbul, și decizia recentă a Comisie Europene, conform căreia Ungaria primește în anumite condiții 10,2 miliarde de euro din fondurile înghețate, pare a fi în legătură cu ieșirea lui Orbán la o cafea înaintea luării deciziei cu privire la Ucraina.
În practica politicii externe tranzacționiste se înscrie și amenințarea cu veto a aderării Bulgariei la Spațiul Schengen, dacă Sofia nu retrage taxa de tranzit aplicată pe livrarea gazelor rusești, ceea ce ar scumpi cu 20% prețul.
Conform celui de al doilea scenariu, deși Putin a declarat recent că Orbán nu este filorus, ci un politician naționalist, dar în practică aplică principiul ”dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”. Acest lucru e cunoscut și de premierul ungar.
Viktor Orbán nu a câștigat și nu a pierdut nimic la Bruxelles, a făcut ceea ce aștepta Putin, respectiv a blocat sprijinul Uniunii de 50 de miliarde de euro destinat Ucrainei aflat în dificultate.
Prezentarea de către propaganda guvernamentală a succeselor reale sau imaginare ale politicii interne, respectiv externe are menirea de susținere a regimului.
Pentru Viktor Orbán, care inclusiv oficial și-a asumat conducerea politicii externe, nu există eșec și nici un pas înapoi în relația cu Uniunea Europeană, ci regruparea strategică a forțelor în direcția deschiderii spre Est.
Drept urmare propaganda guvernamentală prezintă ca succes, victorie faptul, că în realitate premierul
ungar practic este izolat la nivelul Uniunii.
Încă câteva astfel de victorii a la Pirus, și Viktor Orbán va scoate Ungaria din Uniunea Europeană.
Lakatos P.
