Un cititor a opinat că nu-i indicat să analizez în scrierile mele în paralel situația din România și Ungaria, pentru că în ambele țări vor exista supărări.
După părerea mea ultimii 30 de ani dovedesc că, cu o oarecare întârziere și în România s-au petrecut situații, evenimente ca la vecini (privatizare, aderare la UE, manifestații cu violențe care au dus la căderea guvernului).
Se putea învăța din reușitele sau greșelile vecinului, dar guvernele au ales ”soluții originale”. Despre eșecul acestora (privatizare, construcție de autostrăzi, sisteme electorale) mai bine să nu vorbim.
După pandemia coronavirus, pe timpul războiului ce se prelungește în Ucraina, în ambele țări guvernanții ar trebui să privească față-n față realitatea.
Parcă conducătorii ambelor țări meditează despre dilema scriitoarei americane Jodi Picoult: ”E mai bine să nu iei cunoștință despre adevărul hidos, să te prefaci ca și cum n-ar exista? Sau e mai bine să-l privești în față … ?”
Inflația și criza economică trebuie abordate pieptiș.
Viktor Orbán în posesia victoriei de două treimi declarativ continuă momirea populației cu lozinca reducerii cheltuielilor cu utilități, dar din bugetul pe 2023 prezentat Parlamentului și din hotărârile guvernamentale rezultă, că în final cetățenii vor plăti mai scump.
În cazul impozitelor de suprataxare a profiturilor, menite să asigure reducerea cheltuielilor cu utilitățile, furnizorii de servicii vor majora tarifele aruncând povara pe umerii consumatorilor.
Firmele mici, cu mai puțini de zece angajați și autoritățile locale de acum vor plăti prețul pieții la purtătorii de energie.
Problema cea mai mare pentru Viktor Orbán o reprezintă venitul de 2000 miliarde de forinți din sursele UE, care e prevăzut în bugetul pe 2023, în timp ce nu există înțelegere semnată nici privitor la fondurile de coeziune 2021-27, nici în cazul fondurilor de reziliență, iar rezerva bugetară disponibilă e doar de 170 miliarde de forinți.
În partea a doua a anului vom asista la un dans spectaculos al păunului combinat cu penitența Canossa.
Viktor Orbán nu poate acuza guvernul precedent pentru inflația ridicată și uriașul deficit guvernamental, cum face PSD cu partenerii de coaliție, când mai voalat, când mai direct.
La noi suntem la jumătat de an de la adoptarea bugetului, deși ar fi trebuit deja să fi fost aprobate modificările legislative care vor sta la baza bugetului.
Indecizia guvernanților în asumarea răspunderii este cauzată de diferența de abordare a viitoarelor alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale din 2024, de către PSD și PNL.
Separat sau împreună, aceasta este întrebarea. La alegerile locale și europarlamentare logic separat, dar la celelalte două ?
Până se va lua o decizie rămân controversele iar economia bate pasul pe loc.
În România multinaționalele, băncile și interesele economice ale guvernelor străine au influență mare, drept urmare suprataxarea tip Orbán nu e fezabilă.
Nici un partid nu-și asumă introducerea de taxe și impozite noi, iar simplificarea Codului Fiscal și reintroducerea impozitului progresiv, mai corespunzător din punct de vedere social, întâmpină rezistența liberalilor.
Rămân dezbaterile sterpe despre modificarea Constituției, renegocierea PNRR, recalcularea pensiilor, eliminarea pensiilor speciale, extinderea competențelor serviciilor (vezi aici).
UDMR nu are putere decizională efectivă în coaliție. Miniștrii săi fac față cu brio problemelor din domeniile păstorite, dar din punct de vedere politic ar fi bine venite unele inițiative în domeniile economice, sociale, care să poarte marca Uniunii.
Ca la fotbal, se cunosc numele marcatorilor de goluri, dar în caz de eșec toată echipa e de vină, inclusiv antrenorul.
Realitatea trebuie privită în față. Împotriva inflației și crizei economice pot avea succes numai deciziile guvernamentale și ale BNR pe termen mediu, bine gândite și corelate.
Lakatos P.
