Economie

Pierderile unui război victorios

Războiul ruso-ucrainean a învins în mass-media pandemia de coronavirus și creșterea prețurilor purtătorilor de energie. În prim-plan au ajuns luptele armate și criza refugiaților.

Politicienii, guvernanți și din opoziție, supralicitează în solicitarea de noi sancțiuni economice, financiare împotriva Moscovei. E în regulă, deoarece este inadmisibilă invazia militară rusească împotriva Ucrainei.

Cât mai repede ar trebui încheiat un armistițiu, dar condițiile formulate sunt reciproc inacceptabile. Are loc un concurs contracronometru cu timpul, pe toate planurile.

Problema o reprezintă pe de o parte, că sancțiunile economice își produc efecte în timp, pe de altă parte, că guvernele europene trebuie să-și pregătească economiile țărilor lor nu numai împotriva eventualelor contramăsuri rusești, ci și pentru suportarea efectelor reciproce dureroase ale sancțiunilor adoptate.

Majoritatea sancțiunilor inițiate de SUA și Uniunea Europeană sunt de natură financiară și diplomatică. Acestea sunt spectaculoase, ușor de perceput și de executat. Combinate cu sprijinul financiar acordat Ucrainei, cu livrările de armament și echipamente militare, dovedesc angajamentul Vestului pentru independența și suveranitatea țărilor democratice.

Sancțiunile contribuie la creșterea prețurilor purtătorilor de energie. Pe lângă criza energetică existentă deja, în Germania luni a crescut cu 10 % prețul energiei electrice, respectiv cu 20-30 euro pe MWh, ajungând la un nivel de 230-250 euro.

Sancțiunile Vestului deocamdată nu vizează direct comerțul cu produse energetice.

Acest lucru invocă Viktor Orbán când motivează continuarea investiției în comun cu rușii la centrala nucleară Paks II. Spre deosebire de el, Finlanda a anunțat sistarea construirii în comun cu rușii, după modelul Paks II, a centralei termonucleare Fennovoina.

Întreruperea furnizării gazului pe termen scurt produce probleme mult mai mari Vestului decât Rusiei, care asigură cca 40% din necesarul de gaz al Europei. Așa se explică faptul, că nici sancțiunile aplicate în urma anectării Crimeii nu priveau furnizarea de gaz rusesc.

Dacă Moscova, în urma sancțiunilor financiare din sistemul bancar nu poate încasa contravaloarea gazelor livrate, nu este exclusă sistarea livrărilor.

Complexitatea situației arată și faptul, că în cazul în care se sistează furnizarea gazului și se umplu toate capacitățile de înmagazinare, pentru Rusia e mai rentabil să ardă gazul, deoarece repornirea sondelor după oprire e mult mai costisitoare sau chiar imposibilă.

În acest moment consecințele asupra economiei mondiale ale conflictului armat din Ucraina sunt incalculabile, iar guvernele tuturor țărilor trebuie să se pregătească pentru posibilele evoluții viitoare.

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...