Politică

Ilie, ”fă-te că lucrezi”

Luni consultările de la Palatul Cotroceni între liderii partidelor politice s-au terminat fără un rezultat concret, drept urmare scenariul cel mai verosimil este perpetuarea guvernului interimar.

Această situație ex lex (pentru care legislația nu oferă nicio normă sau procedură de rezolvare), care nu se compară cu cea de acum 37 de ani, dar prin incertitudine, lipsă de viziune îmi aduce aminte de o veche întâmplare.

La 22 decembrie 1989, la scurt timp după ce Nicolae și Elena Ceaușescu au decolat de pe acoperișul CC al PCR la bordul unui elicopter, la TVR ”devenită liberă” în cadrul transmisiunii maraton ”revoluția în direct”, cunoscutul actor Ion Caramitru l-a sfătuit pe poetul Mircea Dinescu: -Mircea, fă-te că lucrezi!

Această frază a devenit deseori laitmotivul vieții politice românești, ca în situația actuală.

Președintele țării se face că lucrează, din când în când invită la consultări pe liderii formațiunilor parlamentare pro-europene, care se fac că trudesc pentru încheierea unui compromis acceptabil, dar declamă texte memorate în prealabil.

Situația de fapt nu este așa de complicată pe cum pare, mai ales dacă punem întrebarea clasică a lui Seneca: -cui prodest? (cui îi folosește?), modificată puțin: -cui, la ce folosește?

Pentru gemenii politici siamezi PNL-USR este vital să rămână cât mai mult la guvernare sub conducerea lui Bolojan și să nu fie separați, că s-ar putea ca unul dintre ei să nu supraviețuiască (cel mai probabil USR).

Din acest motiv precondiția pusă de ei este ca social-democrații să nu facă parte din nicio coaliție, cu toate că se știe că fără ei nu se poate realiza o majoritate parlamentară pro-europeană și numai cu voturile extremiștilor pot fi trecute acele legi necesare pentru accesarea fondurilor rămase în cadrul PNRR.

În timp ce prin presa partinică pentru orice nereușită este acuzat PSD-ul, tandemul a început să vorbească despre alegeri parlamentare anticipate, deși se știe că numai AUR are de câștigat din această soluție.

După ce PSD s-a cramponat de înlăturarea lui Bolojan din fruntea guvernului și a trecut cu succes o moțiune de cenzură în acest scop, însă Bolojan a rămas premier interimar, nu a mai avut altă soluție decât intrarea în opoziție pentru a forța înlocuirea lui.

În acest fel, cu toate că prelungesc interimatul guvernului, dar au ocazia să demonstreze alegătorilor că exclusiv social-democrații apără interesele celor cu venituri mici și ale pensionarilor.

Drept urmare nu vor vota noul proiect de lege a salarizării care nici nu a fost pus în transparență decizională.

Liderii UDMR după ce în final s-au convins că degeaba au visat la refacerea coaliției inițiale, acum consideră că numai un ”guvern de armistițiu” ar fi o soluție, cu un premier care să aibă capacitatea de a menține echilibrul între părți în următoarele 3-5 luni.

Pe bună dreptate se poate pune întrebarea de ce au respins din start propunerile Eugen Tomac, respectiv Adrian Veștea?

Conform informațiilor pe surse, în cadrul consultărilor de luni deși președintele Nicușor Dan a dat de înțeles, dar expressis verbis nu a pronunțat: -Ilie, fă-te că lucrezi dar nu la Palatul Victoria!

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...