Dictoanele referitoare la prioritatea interesului propriu al celor doi împărați cu același nume (Henric al IV-lea german 1077, Henric al IV-lea francez 1593), caracterizează perfect pelerinajul lui Viktor Orbán la cel de al 17-lea Congres al UDMR.
A mai fost invitat, dar numai acum a considerat important să participe.
E evident pentru toată lumea că situația pe muchie de cuțit înaintea alegerilor din Ungaria, având un contracandidat puternic și idea nefericită de a-l sprijini pe candidatul AUR, George Simion, la alegerile prezidențiale din România, îl obligă la acest pas pentru maximizarea voturilor.
I-a fost greu să spună deschis: ”în aprilie 2026 patria are nevoie de maghiarii din Transilvania”. Bineînțeles toată lumea pricepe că sub expresia patria el înțelege FIDESZ.
Nu-l cunoaște pe Viktor Orbán acela, care crede că e ocazie potrivită pentru a-și cere scuze. Nu-i obiceiul lui.
Întrucât Donald Trump nu a primit Premiul Nobel pentru pace, și-a concentrat discursul laureatul Premiului Nobel pentru literatură, scriitorul maghiar Krasznahorkai László, prilej de a cuvânta despre locul națiunii maghiare în lume.
În retrospectiva celor 35 de ani de la înființarea UDMR a amintit numai lucrurile frumoase, cum ar fi unificarea națiunii din 2010.
Însă cu nonșalanță a trecut cu vederea repetate ale FIDESZ de divizare politică a maghiarilor din România, discursul arogant rostit la Congresul UDMR din 2011 de la Oradea, de către vicepreședintele FIDESZ, dr. Ildikó Gáll Pelcz.
E adevărat, de atunci UDMR, schimbând macazul, s-a adoptat cerințelor, de multe ori chiar prea de tot.
Retrospectiva celor 35 de ani a fost necesar și accentuat nuanțată de absența și tăcerea celui care 18 ani a fost președintele UDMR Béla Markó.
Ca profesor de literatură maghiară-franceză cunoaște bine și aplică sensul expresiei ”noblesse oblige”.
Lakatos P.
