Politică

Glumele lui Donald Trump

Nu mă refer la bancurile despre el, sunt suficiente, ci la cele spuse chiar de domnia sa.

În interviul acordat agenției Reuters a afirmat: -având în vedere că a realizat atât de multe în acest mandat, la alegerile de la jumătatea mandatului președintelui, nu mai e nevoie să se organizeze alegeri intermediare(midterm) în Statele Unite în 2026.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, sărând în apărarea șefului, a afirmat că președintele american Donald Trump ”glumea” doar.

Problema e că cea mai mare putere nucleară pe mapamond est condusă de o persoană caracterizată de psihologi narcisic și sociopat. ( persoană caracterizată printr-un tipar de comportament antisocial, lipsă de empatie și remușcări, manifestându-se prin manipulare, impulsivitate, nesupunere față de legi și drepturile celorlalți, fiind imprevizibil.)

Permanent este în posesia valizei nucleare din aluminiu, acoperită cu piele, de douăzeci de kilograme, cu ajutorul căreia președintele SUA poate iniția un atac nuclear oricând și de oriunde.

Dacă apasă butonul de declanșare, ulterior n-o să fie cui să spună: pardon, am glumit.

Recent Donald Trump a afirmat că ”ne vom ocupa de Groenlanda în circa două luni”, și amenință cu noi taxe vamale țările care se opun planului său.

Această declarație sună prost chiar și dacă ar fi banc, dar nu e, având în vedere consecințele sale.

Atâta timp, cât face bancuri pe seama alegerilor intermediare, acest lucru vizează deocamdată doar pe americani, însă glumele pe planul politicii externe, pot avea consecințe grave.

De exemplu, în legătură cu anexarea Groenlandei, Peking îi transmite lui Trump: „Ne vedem în Taiwan. După ce tu distrugi toate regulile, nimeni nu va avea îndreptățire să ne ceară nouă să nu luăm Taiwanul”. (HotNews) 

Glumele luiTrump cu taxele vamale au condus la deteriorarea echilibrului economic global, astfel nu poate fi condamnată conducerea Uniunii Europene, că în căutarea de noi soluții, au semnat un acord comercial cu blocul sud-american Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay și cu un picior Bolivia).

Nu e glumă, că printre alții, atât premierul Ungariei Viktor Orbán, cât și președintele României Nicușor Dan au fost invitați să facă parte din Consiliul pentru Pace condus de Donald Trump, care ar avea inițial ca scop încheierea conflictului din Gaza, dar care ar urma să fie extinsă pentru a aborda conflictele din alte părți.

Conform unor analiști, nu este definit statutul juridic și politic al consiliului, care apare mai degrabă ca un proiect de politică externă al lui Donald Trump și nici de cum ca un forum de pace bazat pe un larg consens internațional.

Ministrul de externe Péter Szíjártó, care s-a grăbit să anunțe acceptarea invitației, a omis să menționeze că Donald Trump cere 1 miliard de dolari țărilor care vor să devină membre permanente. (Bloomberg).

Numai această plată de 1 miliard de dolari le mai lipsea celor două țări care se luptă cu deficit bugetar imens și grad de îndatorare în creștere vertiginoasă.

Dai un ban, dar știi că nu–l mai ai!

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...